"In orice revoltă se descoperă exigenţa metafizică a unităţii, imposibilitatea de a o stăpini şi fabricarea unui univers inlocuitor. Revolta, din acest punct de vedere, este făcătoare de univers. Acest lucru defineşte şi arta. Exigenţa revoltei, la drept vorbind, este in parte o exigenţă estetică. Toate gindirile revoltate, după cum am văzut, se remarcă printr-o retorică sau un univers inchis. Retorica meterezelor la Lucreţiu, a mănăstirilor şi castelelor ferecate ale lui Sade, insula sau stinca romantică, culmile singuratice ale lui Nietzsche, oceanul primordial al lui Lautreamont, parapetele lui Rimbaud, castelele terifiante ce renasc, bătute de o furtună de flori, la suprarealişti, inchisoarea, naţiunea izolată, lagărul de concentrare, imperiul sclavilor liberi ilustrează in felul lor aceeaşi nevoie de coerenţă şi de unitate. Asupra acestor lumi inchise, omul poate in sfirşit să domnească şi să cunoască.” (Albert Camus)
