"Ştim in prezent că nu mai există insule şi că frontierele sint zadarnice. Ştim că intr-o lume in acceleraţie constantă, cind Atlanticul se traversează in mai puţin de o zi, cind Moscova vorbeşte cu Washingtonul in citeva ceasuri, sintem obligaţi la solidaritate sau la complicitate, după caz. Ceea ce am invăţat in cursul anilor 1940 este că ofensa adusă unui student din Praga il afecta şi pe muncitorul de la Clichy, că singele vărsat undeva pe malul unui fluviu din Europa Centrală avea să fie cauza trimiterii unui ţăran din Texas să şi-l verse pe al său pe pămintul munţilor Ardeni, pe care ii vedea pentru prima dată. Nu era, la fel cum nu mai este, nici o singură suferinţă izolată, o singură tortură pe lumea asta care să nu se repercuteze asupra vieţii noastre de toate zilele. Mulţi americani ar vrea să continue să trăiască inchişi in societatea lor, care li se pare bună. Mulţi ruşi ar vrea poate să-şi continue experienţa etatistă departe de lumea capitalistă. Nu mai pot şi nu vor mai putea niciodată să o facă. La fel, nici o problemă economică, oricit de secundară ar părea, nu se poate reglementa astăzi in afara solidarităţii naţiunilor. Piinea Europei este la Buenos Aires, iar maşinile-unelte din Siberia sint fabricate la Detroit. Astăzi, tragedia este colectivă.” (Albert Camus)
