Isus a fost mereu recontextualizat de oamenii din diverse epoci si locuri. Cei dintai ucenici ai lui Isus au făcut-o după ce au inceput să creadă că el a inviat din morti si a fost preamărit in cer: l-au transformat in ceva ce nu fusese inainte si l-au inteles in lumina noii lor situatii. La fel au făcut si autorii neotestamentari de mai tarziu, care l-au recontextualizat si l-au inteles pe Isus in lumina propriilor situatii, deja mult diferite. In acelasi mod au procedat crestinii din secolele al II-lea si al III-lea, care il intelegeau pe Isus nu atat ca profet apocaliptic, cat ca fiintă divină devenită om. La fel crestinii din secolul al IV-lea, care sustineau că el existase dintotdeauna si fusese intotdeauna egal in statut, autoritate si putere cu Dumnezeu Tatăl. Acelasi lucru se petrece si cu crestinii de azi, care sunt de părere că Cristosul divin in care cred si pe care il mărturisesc e identic in toate privintele cu persoana care a păsit pe drumeagurile prăfuite din Galileea, propovăduindu-si mesajul apocaliptic despre nimicirea care va veni. Majoritatea crestinilor de astăzi nu-si dau seama că l-au recontextualizat pe Isus. Dar au făcut-o. Oricine crede in el sau ii impărtăseste oricare dintre invătăturile sale l-a recontextualizat pe Isus – de la primii credinciosi care au crezut in invierea lui, pană azi. Si asa va fi in vecii vecilor.
