Mai are voie scrisul, in lumea noastră grăbită, să fie abscons fără adancime, complicat fără să transmită nimic, pretios si doar pentru o mană de oameni? Iar cei care au pretentia că gandesc mai pot s-o facă fără să aibă harul de a-i pune pe altii pe ganduri? Am năzuit să scriu o carte frumoasă pur si simplu. De aceea, m-am adresat literaturii. Paginile din acest volum reprezintă modul meu de a fi intalnit literatura dinăuntrul filozofiei. Reprezintă ceea ce a urmat după cearta mea cu filozofia de acum cateva decenii. Ele sunt meditatii despre nodurile vietii – despre libertate, Dumnezeu, plictis, prostie, frumusete, indrăgostire, neintalnire si altele asemenea –, dar impletite si stranse din «materia primă» a literaturii. Am gandit cu ajutorul Bibliei, al lui Shakespeare, al lui Flaubert, al lui Joyce, al lui Musil, al lui Caragiale sau Mircea Ivănescu si, făcand-o, mi s-a părut că aflu mai multe si intr-un mod mai prietenos decat as fi aflat dacă as fi rămas singur, fată in fată cu esentele pure.
