Cel mai tanăr rege al Romaniei urcă pe tron intr-o vreme in care tărilor din răsăritul Europei li se rezervă "rolul de cobai intr-un experiment de un cinism care intrece inchipuirea omenească“, cum va spune chiar el. In zilele noastre, mărturia lui despre abdicare e pusă la indoială de unii, preferandu-i-se documente anonime ale regimului comunist instalat la putere prin fraudă, minciună si manipulare.
Este Mihai I un invins? Dacă implinirea unui destin se măsoară in succese aclamate public si compromisuri de anvergură, atunci acest rege nu e un model de urmat. Dar, dacă statornicia, răbdarea si modestia definesc viata adevărată, atunci ultimul rege al romanilor rămane pentru generatiile viitoare un reper de intelepciune intr-o lume răscolită de fantasmele puterii.
"La ora 9, sună telefonul din birou. Mihai e anuntat să se prezinte in sala tronului, pentru depunerea jurămantului. Vocea care-i vorbeste i se adresează cu «Majestate». Buimac, are sentimentul că retrăieste o dimineată din copilărie cand bona ii spune că e rege, iar el o intreabă dacă, in cazul ăsta, mai are voie să se joace. E un cosmar? E realitate? E copil? A crescut? Iar e rege? Iar e singur? Durează mult? Se imbracă in grabă incercand să-si ascundă emotiile si să-si compună, ca de atatea ori pană atunci, in situatiile dificile, o fată impenetrabilă. Collect yourself, i-ar sopti Sitta dacă ar fi cu el.“
Fotografia de pe copertã: Regele Mihai in castelul de la Sinaia, 1 aprilie 1946
