O operă in care atitudinea morală şi loialitatea joacă un rol aşa de mare poate părea invechită multor oameni de azi. Solidaritatea naţională pe care N. Iorga a predicat-o necontenit a rămas o formulă convenţională, repetată la festivităţi, in timp ce o făramiţează imbranceala partidelor şi a intereselor personale. Se publică astăzi pentru prima oară caietele XX-XXII, care intregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară inainte de sfarşitul in faţa unui pluton de execuţie improvizat. Existenţa acestui material inedit a fost complet necunoscută publicului, chiar istoricilor preocupaţi de biografia invăţatului sau de ilustrarea activităţii politice din ultimii ani de pace inainte ca ţara să fie absorbită de-al Doilea Război Mondial. Cititorii părţii precedente a jurnalului vor găsi detalii despre cum a evoluat situaţia şi despre regimul acelor ani, cu care Iorga a colaborat, dar il vor recunoaşte şi pe el insuşi, chiar dacă unele aspecte – nemulţumire corozivă, resentiment, vanitate – care i-au influenţat relaţiile personale apar aici intr-o lumină mai puternică.
