"Preotul mi-a tăiat motul, iar nasul mi-a varat sub ochi tăvita traditională, pe care se-nsirau cateva obiecte disparate: un păhărut cu vin, un cleste, niste bani, o păpusică cu păr de ată, spice de grau… Trebuia să apuc de pe tavă, succesiv, trei obiecte, care să-mi prevestească viitorul in viată: dacă luam paharul aveam să fiu betiv, dacă alegeam păpusa – afemeiat, dacă apucam clestele – un muncitor harnic etc. Mă-ntreb ce zeu a-mpins in acel moment, usor, cu varful degetului, creionul de la urechea nasului, făcandu-l să cadă-ntre lucrusoarele de pe tavă? Fapt este că m-am repezit imediat la creionul ce nici nu trebuia să fie acolo, l-am insfăcat cu toată puterea si nu i-am mai dat drumul, nici n-am mai vrut să iau altceva de pe tavă.
Intr-un fel, tot ce-am scris de-a lungul vietii mele am scris, de fapt, cu acel creion de tamplărie pe care soarta mi l-a pus de la-nceput intre degete. Bătătura pe care-o am de la nenumărate pixuri si stilouri si creioane pe degetul mijlociu e singurul semn de muncă grea pe care-l am pe trup, si sunt mandru de ea ca de o medalie de onoare.“
