Melancolia - Mircea Cartarescu | Humanitas [necartonata]

"Mama plecase intr-o dimineata la cumparaturi si nu se mai intorsese niciodata. Trecusera de-atunci saptamani sau luni, sau ani, trecusera in orice caz, multe, multe zile, cu neputinta de numarat, toate la fel, caci totul, din clipa parasirii, ramasese mut si incremenit, iar copilul pierduse demult simtul timpului. O vreme, pastrase speranta ca mama va reveni, ca va auzi iarasi cheia in usa, ca atunci, in vremurile acelea in care lasa totul ca sa fuga in hol si sa-ntampine femeia foarte inalta care intra pe usa incarcata de sacose. Ce mi-ai adus?, o-ntreba si, fara sa astepte raspunsul, incepea sa-i scotoceasca-n geanta ca sa gaseasca, intotdeaua, bomboane in staniol rosu sau verde, biscuiti sau o mica ciocolata cu un desen floral pe ambalaj. Cand i se parea ca aude clinchetul cheii lasa totul si fugea in holul de la intrare, isi lipea urechea de usa vopsita-n ulei, dar dincolo de ea nu se auzea decat un vuiet stins, curentul negru de aer care trecea prin scara blocului. Se-ntorcea in bucatarie dezamagit si se ghemuia pe podea, sub marele radio din colt, ca sa planga incetisor.