Desi toată viata m-am indeletnicit cu incercarea de a intelege lucrurile, si am căutat in toate, in mult mai mare măsură decat plăcerea mea, luciditatea fără rest, a mea si a culturii, foarte tarziu am inteles că tema vietii mele a fost dintotdeauna paradisul. Incă de cand mă lăsasem fascinat de ideea posibilitătii de a-ti incepe viata din nou, de astă dată perfect – iar asta s-a intamplat cand am descoperit, la saptesprezece ani, La vita nuova a lui Dante –, eram deja in căutarea paradisului. L-am căutat, fără să stiu că il caut, in toate formele de frumos la care, de-a lungul vietii, mintea si inima m-au făcut sensibil, recunoscandu-l, intotdeauna acelasi, cald, emotionant, incărcat de nostalgie si de promisiuni, in marile pagini ale marilor literaturi, in ideile metafizice ale filozofiei, in ecuatiile fizicii matematice, in constructiile teologiei, logicii formale sau muzicii, raportandu-mă mereu, ca la un orient viu si la un nord polar deopotrivă, prin el, la splendorile poeziei.
