Clujean din naştere, oraşul a insemnat pentru mine – ca-ntr-un joc secund barbian – ceva mult mai subtil decat poate insemna acesta pentru cineva mutat in el, chiar şi cu decenii in urmă... E un sentiment inexprimabil, pe care doar "băştinaşii” săi il pot avea, o patină imprimată direct pe inimă, din naştere – obligatoriu la Clinica "Stanca” – sau in timpul hălăduirilor de zi şi noapte pe celebrul "Floaştăr”, al momentelor petrecute la Arizona, Croco, Melody, Conti sau Cola, cand prin faţa ta defilau marile personalităţi ale vechiului Cluj sau galeria de viţă sălbatică a boemilor, nebunilor, scăpătaţilor burgului. Pitty Vintilă, regretatul medic legist, jazz-man şi fost deţinut politic – cel care s-a urcat pe statuia lui Matei Corvin din centrul Clujului, in 1959, pentru a celebra Centenarul Micii Uniri, plătind pentru gestul său cu ani grei de puşcărie –, aiudean mutat in adolescenţă la Cluj, avea o caracterizare ciudată pentru clujeanul get-beget, care m-a intrigat intr-o primă fază: "perfida gazdă clujeană”! Asta pentru că el vedea in clujeanul originar un ins egoist, care-şi inchiriază scump locuinţa celor veniţi din alte colţuri ale ţării ca să studieze in oraş, dijmuindu-i la maximum. Şi tocmai această notă specială, remarcată de marele Pitty, pe langă multe altele, obiective, a fost cea care a dus la "decăderea” spiritului acestui oraş şi la ridicarea mai nou-veniţilor, caracterizaţi in special prin solidaritate de grup, ajungandu-se la o dominaţie a acestora asupra vechilor clujeni. E soarta inevitabilă a fiecărui "imperiu” să moară plin implozie, la presiunea "popoarelor” dimprejur... Iar Clujul vechi, rămanand izolat, doar cu profesorii, geniile sale răzleţe şi egocentrice sau cronicarii singuratici, precum subsemnatul, şi-a croit parcă dinadins unicitatea şi aura "derizorie” şi boemă, care-i dă farmec!
