"Adevărata meditatie este lipsită de directie, scop sau metode. Toate metodele caută să atingă o anumită stare a mintii. Insă toate stările sunt limitate, temporare si conditionate. Fascinatia fată de stări duce numai la atasamente si dependentă. Adevărata meditatie inseamnă a fi in constiinta primordială.
Adevărata meditatie apare in mod spontan in constiinta noastră atunci cand atentia nu este indreptată in mod special asupra unui obiect al perceptiei. Cand esti novice in practica meditatiei, poti observa cum atentia ta este concentrată mereu in jurul unui obiect: ganduri, senzatii fizice, emotii, amintiri, sunete, etc. Si asta din cauză că mintea este conditionată să se concentreze asupra obiectelor din jur. De asemenea, mintea interpretează compulsiv obiectul de care este constientă intr-un mod mecanic si distorsionat; astfel, incepe să tragă concluzii si să facă presupuneri conform conditionărilor din trecut.
In adevărata meditatie, obiectele sunt lăsate să functioneze in mod natural. Acest lucru inseamnă că nu trebuie depus niciun efort pentru a manipula sau suprima vreun obiect al constiintei. Ceea ce contează este să fii constiintă: nu să fii constient de obiecte, ci să te odihneşti in insăsi constiinta primordială. Constiinta primordială reprezintă sursa in care toate obiectele apar si dispar in cele din urmă. Pe măsură ce te destinzi in constiintă, in ascultare, concentrarea compulsivă a mintii asupra obiectelor incepe să se diminueze. Tăcerea fiintei va izvori mult mai usor in constiintă, indemnandu-te să te odihnesti si să fii. O atitudine de deschidere receptivă, lipsită de orice scop sau anticipare, va facilita prezenta tăcerii si a calmului, pentru a fi revelată ca adevărata ta conditie.
Tăcerea si calmul nu sunt stări, asadar nu pot fi produse sau create. Tăcerea reprezintă non-starea in care toate stările se nasc si se sting. Tăcerea, calmul si constiinta nu sunt stări si de aceea nu pot fi niciodată percepute in deplinătatea lor ca obiecte. Tăcerea in sine este observatorul etern lipsit de formă sau atribute. Pe măsură ce te cufunzi tot mai mult in starea de observator, toate obiectele isi dobandesc functionalitatea naturală, iar constiinta se eliberează de constrangerile si identificările compulsive ale mintii, intorcandu-se in non-starea sa naturală a Prezentei.
Astfel, intrebarea simplă, dar profundă, "cine sunt Eu?”, poate revela faptul că sinele nu este tirania nesfarsită a personalitătii egotice, ci libertatea fără formă a fiintei – constiinta primordială in care toate stările si obiectele se nasc si se sting ca manifestări ale sinelui etern nenăscut, Eu sunt. ”
