Îndrăgostirea este o stare de ieşire din sine, de extaz, de jubilaţie. Îndrăgostirea presupune o serioasă voioşie a fiinţei, o săltare dănţuitoare a ei. A inimii, în primul rând, dar, în prelungire, şi a trupului. Acum pare să răspundă spontan şi mai propriu fiinţa chemării liturgice „Sus să avem inimile!” Inima saltă la vederea sau şi numai la gândul la cel de care eşti îndrăgostit. Ne aducem aminte de acel colind: „Toate stelele să salte, / Salte cerul şi pământul…” Şi, pentru îndrăgostiţi, chiar saltă, de-odată cu ei, întreg universul!
Îndrăgostirea este o stare de ieşire din sine, de extaz, de jubilaţie. Îndrăgostirea presupune o serioasă voioşie a fiinţei, o săltare dănţuitoare a ei. A inimii, în primul rând, dar, în prelungire, şi a trupului. Acum pare să răspundă spontan şi mai propriu fiinţa chemării liturgice „Sus să avem inimile!” Inima saltă la vederea sau şi numai la gândul la cel de care eşti îndrăgostit. Ne aducem aminte de acel colind: „Toate stelele să salte, / Salte cerul şi pământul…” Şi, pentru îndrăgostiţi, chiar saltă, de-odată cu ei, întreg universul!
