Fenomenul Piteşti - Virgil Ierunca | Humanitas

Ceea ce s-a petrecut la inchisoarea din Piteşti intre 1949 şi 1952 merită un loc aparte in inspăimantătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea. "Fenomenul Piteşti“ aparţine aceluiaşi registru, la care vine insă cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deţinuţilor de către alţi deţinuţi. Ideea ii aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist in delincvenţa juvenilă şi partizan al reeducării deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea bună, dar făcand parte din aceeaşi clasă de varstă. Virgil Ierunca povesteşte una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel –, torţionarii lor impunandu-le să tortureze la randul lor, ca să li se conteste insăşi calitatea de victime. In ultima fază a ciclului, nefericiţii sunt constranşi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morţi acolo şi cei care au supravieţuit au fost privaţi pană şi de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intre in acest infern şi să-i devină istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare. (François FURET)