"Intreg amarul fiinţării se evaporă la ideea că oricand e in putinţa noastră să-l curmăm, că ascundem in noi inşine imensa libertate a absenţei noastre şi că ne putem răscumpăra căderea in dureri sterpe sau in banalitate prin genialitatea negativă a sinuciderii. De n-am fi in stare să ne inchipuim – şi să ne consolăm astfel – prilejul prin care ne-am face seama, actul infinit al liberării de sine, vieţuirea n-ar avea nici o scăpare din ea insăşi, iar ocna respiraţiei nici o bănuială de văzduh. Dar această idee face din fiecare dintre noi un stăpan, fără a fi totuşi slugi fiindcă n-o trecem in fapt. Să fie oare că adevăratele sinucideri sunt acelea ce nu se consumă? Avand reţeta sigură a răului şi a-l purta totuşi mai departe...“ (CIORAN)
"Cioran a căutat pentru această carte un titlu frapant, promovand adverbul la demnitatea de substantiv. Nu a inventat nimic, s-ar spune la prima vedere. A dat insă nume unor incercări incompatibile cu orice idee pozitivă despre literatură şi filozofie. Este ca şi cum autorul ar fi vrut semnaleze o dată in plus că s-a despărţit de acestea, deoarece a da formă literară ori filozofică ororii nu are nici un sens: nu se poate face cultură pe seama suferinţei trăite zi de zi şi nopte de noapte." (Constantin Zaharia)
