In ultima parte a Jurnalului unei epoci, Denis de Rougemont este un adevărat "spectator angajat“ al conflagraţiei mondiale. Mobilizat mai intai in armata elveţiană in timpul aşa-numitului "război ciudat“, conspirand impotriva guvernului din ţara cantoanelor, el este invitat să ţină conferinţe in Statele Unite ale Americii, unde rămane in exil pană la incheierea războiului. Exilul ii prilejuieşte autorului cunoaşterea culturii americane şi a Americii profunde, un periplu argentinian plin de farmec exotic, precum şi intalniri semnificative cu emigraţia franceză, din randul căreia se detaşează Andre Breton, Marcel Duchamp sau Antoine de Saint-Exupery. Observaţiile sale, mereu pătrunzătoare, dezvăluie aceeaşi conştiinţă vie, aceeaşi verticalitate dovedită cu nenumărate prilejuri şi aceeaşi dragoste neclintită pentru Europa, pentru proiectul de unificare a ei, căruia i se va dedica in anii postbelici.
"Gandirea lui Denis de Rougemont este globală, se regăseşte la toate nivelurile, este totală fără a fi totalitară; nu e dogmatică, insă oferă cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila gandire personală, fiind capabilă să răspundă problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranţă, in măsură să le dea occidentalilor forţa intelectuală prin care să reziste la şantajul dogmelor totalitare. Dacă tinerii noştri ganditori, aflaţi intr-un impas cogitativ, au nevoie de o direcţie şi de un model de gandire teoretică şi practică, le pot găsi, spre marele lor folos, la acest autor.“ (Eugène IONESCO)