Celălalt tren pornise deja. Se vedea după mișcarea lentă a roților. De pe scări sări o femeie și alergă spre vagonul pe care eram eu.
"Celălalt tren pornise deja. Se vedea după miscarea lentă a rotilor. De pe scări sări o femeie si alergă spre vagonul pe care eram eu. Ca la o poruncă, fără voia mea, aproape instinctiv, am inceput să cobor. Si trenul meu se urnise. Spre mine alerga o femeie cu părul cărunt, imbrăcată in negru. In urma ei au fost aruncate, pe fereastră, două papornite care s-au rostogolit pe peronul dintre linii. De pe scara vagonului, era să sar peste ea. M-am oprit la un pas-doi inaintea ei. Ne uitam unul la altul. Ii vedeam ochii puternic deschisi si privind spre mine neincrezători. Buza de jos tremurand uşor. Nu stiam cine e femeia aceea mică, cu părul cărunt si imbrăcată in haine cernite. Nu ne urneam din loc niciunul, parcă să nu stricăm visul, căci nu putea fi realitate. Ceea ce rămăsese intre liniile gării, după plecarea celor două trenuri: doi oameni care stăteau incremeniti, unul in fata celuilalt, ca două statui.“ Boris Rozescu
