Un pic mai rău - Michel Houellebecq | Editura Polirom

Noul volum semnat de Michel Houellebecq conţine eseuri pe teme de actualitate, culturale, politice sau filosofice, precum şi o serie de interviuri cu Frederic Beigbeder, Geoffroy Lejeune şi alţii.

Volumul nu vorbeşte numai despre actualitatea literară franceză a ultimilor ani, ci mai ales despre experienţa unui scriitor in pandemie.

Nonconformismul houellebecquian rămane la fel de provocator ca şi pană acum – sau, poate, un pic mai mult. "De la o «intervenţie» la alta, Houellebecq intinde un fir al Ariadnei care iţi ingăduie să-i urmăreşti cursul intregii opere. Una dintre chei o reprezintă, poate, fascinaţia sa pentru pozitivism şi, la modul general, obsesia pentru ştiinţă. De aici şi interesul manifestat atat pentru literatura SF, pe care o consideră una dintre artele majore ale celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. Dacă e să-l credem, intreaga dramă a epocii noastre se joacă aici: in această speranţă inşelată, in acest mit potrivit căruia cunoaşterea ne-ar face un pic mai buni.” (Le Figaro Magazine)

"Un pic mai rău dovedeşte din nou coerenţa şi originalitatea gandirii lui Houellebecq, profunzimea reflecţiei lui estetice… Ceea ce frapează, privind retrospectiv, este măsura in care acest cititor de Auguste Comte şi de Dostoievski, incă impregnat de spiritul secolului al XIX-lea şi al marilor sale panorame critice, dar lipsit de optimismul şi de pasiunea care il caracterizează, a sfarşit prin a se ridica in faţa spiritului timpului asemenea unui dig. Cand epoca devine isterică, el este lucid; acolo unde aceasta nu mai vede decat subiectivităţi sacre, el nu distinge decat mase amorţite; cand aceasta se entuziasmează sau se lamentează, el aruncă plin de umor adevăruri care te ingheaţă.” (L’Incorrect)

"Ar fi la fel de fals să spunem că am redescoperit tragedia, moartea, finitudinea etc. De mai bine de jumătate de secol (…), avem tendinţa de a ascunde moartea cat mai mult; ei bine, niciodată moartea nu a fost atat de discretă ca in ultimele săptămani. Oamenii mor de unii singuri in saloanele de spital sau in căminele de bătrani, sunt imediat ingropaţi (sau incineraţi? Incinerarea pare mai potrivită cu spiritul vremurilor), fără să asiste nimeni, in secret. Moarte fără ca nimeni să fie martor, victimele nu sunt decat unităţi in statistica deceselor zilnice, iar angoasa se răspandeşte in populaţie pe măsură ce totalul urcă la un număr ciudat de abstract.” (Michel Houellebecq)