Recomandari
Martiri ai credintei, martori ai fericirii, sfinti... Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit in curătenie morală, care au vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfintilor. Multi romani de-a lungul deceniilor comuniste au murit in penitenciare, au avut parte de experiente atroce si de privatiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizati? Pentru că martiriul celor sapte episcopi greco-catolici povestit in aceste pagini s-a petrecut in raport cu o comunitate de credintă si cu un jurămant de slujire prin care ei nu-si mai apartineau ca insi. Se puneau cu viata lor de zi cu zi la dispozitia celorlalti, devenind garantii celor mai inalte valori ale noastre ca oameni. Intre gand, faptă si cuvant nu a existat la ei niciodată o fisură. Si au făcut toate astea neingamfati, cu umilintă si cu iubire adevărată de semeni. Proba cea mai inaltă a slujirii este să nu abjuri de la un legămant pe care l-ai făcut cu oamenii in fata lui Dumnezeu. Cand, in 1948, comunistii au desfiintat Biserica Greco-Catolică, al cărei rol a fost urias in nasterea sentimentului de natie a romanilor, in educarea lor si in aparitia constiintei latinitătii noastre, le-au cerut episcopilor să se lepede de legămantul făcut de Biserica lor in urmă cu 248 de ani. Cu totii au luat această cerintă ca pe o insultă.
Recomandari
