Ultimul Culianu - Horia-Roman Patapievici | Humanitas

IOAN PETRU CULIANU: 75 DE ANI DE LA NAsTERE Stralucit profesor de istoria religiilor, consecvent adversar al superstitiilor tribaliste si al furiilor nationaliste, Culianu a fost ucis in cladirea Divinity School din campusul Universitatii din Chicago, pe 21 mai 1991. Temerile carturarului asasinat cvasiritualic, cu peste trei decenii in urma, sunt de o dureroasa si primejdioasa actualitate. VLADIMIR TISMaNEANU Aparitia lui Culianu printre noi a fost un miracol; parea ca exemplul sau ne poate face mai buni, mai profunzi, mai indrazneti, mai temeinici. Disparitia sa a fost o catastrofa; fara emulatia starnita de extraordinara sa reusita, am redevenit ce eram, si chiar mai putin decat atat. O cultura nu traieste (numai) din buchiseala, ci (mai ales) din strapungeri si iluminari. Dupa entuziasmul starnit de revelatiile lui Mircea Eliade, a urmat emotia starnita de revelatiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a aratat ca abso lutul filozofiei se trage din existenta ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a initiat in absolutul cunoasterilor revolute si viitoare, carora le-a etalat epistemologia. Amandoi s-au ocupat de religii si au cautat realul absolut in toate formele de realitate cotidiana. Amandoi au biruit lumea, ajungand mari savanti recunoscuti de toti; si amandoi au incercat sa realizeze in mod subversiv absolutul – unul cu indrazneala savantului universal, celalalt cu strafulgerarea geniului revolutionar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultura. Dar dupa disparitia lor nu a urmat nimic. Strapungerile si iluminarile prilejuite de creatia lor au ramas, in tarile care le-au dat nastere, lipsite de orice consecinte. Odata ei plecati, noi am recazut in intuneric. Bajbaim, complet lipsiti de geniu. HORIA-ROMAN PATAPIEVICI Carui tip de om ii adreseaza ultimul Culianu iluminarile sale? se intreaba Horia-Roman Patapievici. O intrebare gemelara: carui tip de om i se adresa Giordano Bruno inainte ca intregul proiect al Renasterii, cu a sa mundus imaginalis , sa fie blocat de Reforma si Contrareforma? Portretul acestei umanitati este portretul ultimului Culianu, un portret de reflex utopic, cum observa si autorul, la antipodul omului recent: „…este omul cu cap de savant, inima de adolescent, curiozitate de experimentator, acribie de filolog, vastitate de computer, rapiditate de microprocesor, claritate de matematician si putere de a trai orice fel de viata ca pe o forma de tehnologie avansata proprie cyborg-ului“. Cartea mi se pare exemplara nu numai prin argument si acribie, ci si prin faptul ca restituie o personalitate atat de complexa precum Ioan Petru Culianu spatiului culturii romane, o cultura care nu a stiut sa valorifice intuitiile celor cateva personalitati prestigioase care o consacra universalitatii. ANGELO MITCHIEVICI