Cartea discuta rolul lecturii estetice in critica literara si respinge ideea ca gustul public ar fi o notiune depasita. Autorul analizeaza felul in care se formeaza judecata de valoare, raportul dintre critic, public si istorie literara, precum si riscurile interpretarilor grabite. Un volum despre literatura, criterii si discernamant critic.
A aparut recent, in critica noastra, o tendinta de renuntare la lectura estetica a textului literar, in temeiul fals al inexistentei unui (unic) gust public. Argumentul este ca aceasta lectura estetica tine de o epoca revoluta si de o perspectiva elitista asupra discursului public, in timp ce astazi am avea de-a face cu un spatiu intelectual "pluralist”, caruia ar trebui sa-i corespunda o lectura "pluralista” a operei literare. Notiunea de gust public este considerata o expresie a acestui spirit elitist, o forma de totalitarism spiritual, ce trebuie respinsa in numele "valorilor democratice ale post-umanismului”. Lasand la o parte erorile de judecata, lipsa de informatie si fracturile de logica din argumentele celor care promoveaza aceasta tendinta, care ii duc catre generalizari pripite si concluzii vadit eronate, trebuie spus ca gustul public nu a fost niciodata o structura unilaterala si cu atat mai putin una elitista. De asemenea, criticul nu are niciodata o reprezentare instantanee, unica, a acestui gust public, ci doar – in cazul in care e foarte bun – o intuitie a unei tectonici virtuale, care ii permite sa aproximeze eventualele trasee pe care acesta va evolua. Doar istoricul literar, beneficiind de factorul timp si de istoricitatea fenomenelor trecute, poate configura cu o relativa precizie codul literar al unei epoci. Asta, desigur, daca suntem atenti la avertismentul discret strecurat de G. Calinescu in Tehnica criticii si a istoriei literare: punctul de vedere al istoricului literar, subiectiv cu necesitate, nu poate totusi face abstractie de evidente, cat timp el este obligat sa tina cont de toata informatia literara si culturala disponibila.
