Considerată o capodoperă, cartea jurnalistei
Åsne Seierstad se impune ca o lectură esentială pentru
cine vrea să inteleagă vremurile pe care le trăim.
Povestea lui Anders Breivik si a masacrului din Norvegia
In 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis saptezeci si sapte de conationali norvegieni intr-un atac terorist care a socat lumea. După devastatorul eveniment, au inceput să curgă inevitabilele intrebări. Cum s-a putut intampla asa ceva? De ce s-a intamplat asta? Si cine este Anders Breivik?
O carte palpitantă, zguduitoare si esentială, Unul dintre noi este relatarea unui masacru si un studiu al răului. Dar este si o poveste despre comunitate versus izolare, sperantă versus respingere, iubire versus fanatism - si un memorial zguduitor al celor care si-au pierdut viata.
“...povestea unui caz psihiatric, dar si o privire atentă asupra societătii norvegiene, acordand o atentie egală atat victimelor lui Breivik, cat si ucigasului lor.” Ian Buruma, The Guardian
“Evenimentele din existenta lui Anders Behring Breivik de pană la fapta oribilă pe care a comis-o se pot regăsi, mai mult sau mai putin, in viata fiecărui om; el a fost si este unul dintre noi.
Pentru a putea intelege o cultură, trebuie să te pozitionezi in afara ei; pentru a vedea un individ, trebuie să te pozitionezi in afara lui. Aceasta este dualitatea ce caracterizează cartea Unul dintre noi, in special atunci cand Seierstad scrie despre crimele săvarsite pe insulă, pe care le descrie precis, explicit si tehnic, fără sentimentalism, dar distantandu-se de tot ce se află dincolo de traiectoriile gloantelor si de pozitiile corpurilor celor ucisi. Rezultatul este că Utøya si 22 iulie capătă un nou sens pentru mine atunci cand citesc cartea. Din nou, acea zi devine ceva concret, nu un fenomen, nu un argument intr-o dezbatere politică, ci un corp fără viată aplecat deasupra unei pietre la marginea apei. Si, din nou, plang. Pentru că acel corp are un nume, apartinea unui băiat pe care-l chema Simon. Avea doi părinti si un frate mai mic. Ei vor plange pentru tot restul vietii.” Karl Ove Knausgård, The New Yorker
