A trăi inseamnă să poti supravietui strivit intre două imagini despre tine: a ta si a celorlalti.
"Vieţile noastre, in singurătatea lor, pot fi asemănate, pentru a folosi o vorbă a lui Platon, cu o «panglică de măsurat fără semne pe ea». Am o viaţă. Iată, iau părţi din ea şi, povestindu-le, le pun in vitrină. Scoţandu-le in lume, pun semne pe panglica vieţii mele. O fac cu gandul că, astfel «insemnată», viaţa mea ar putea fi folosită ca unitate de măsură.
Veţi afla, astfel, doamnelor şi domnilor, dacă viaţa voastră e mai frumoasă sau mai urată decat a mea. Dacă are mai multe suişuri şi coboraşuri in ea. Dacă avem mai multe lucruri care ne leagă sau o grămadă care ne despart. Dacă iubim, uram, ne indignăm, suferim, ne ascundem sau ne dăm pe faţă mai degrabă la fel sau neasemănător.“
"E o carte nouă, construită cu pietre scoase din clădirile vechi. Gandul acestui mod de «a construi» mi‑a venit in minte atunci cand, căzand in mai multe randuri peste fragmente disparate descoperite in cărtile scrise de‑a lungul a cinci decenii, am constatat că aceleasi idei reveneau obsesiv, in forme diferite, de la o carte la alta. Constantă era recurenta obsesiilor, dar punerea lor in pagină varia mereu.
Există aici si fragmente inedite, nu putine, scrise pe măsură ce vechile notatii, odată selectate, se cereau intregite sau mă provocau intr‑o nouă directie. Dar chiar si construită cu «pietre scoase din clădirile vechi», cred că această carte este, cum spuneam, una nouă, căci intregul ei n‑a existat niciodată, asa cum intr‑un joc de puzzle piesele separate preexistă imaginii finale, dar ele nu‑si capătă sensul decat odată ce intregul este realizat.
In risipirea lor, vechile fragmente nu făceau masă critică si, astfel, ratau intalnirea cu cititorul. Erau firimituri care, intrand in lume, isi ascundeau potentialul expresiv pe care l‑ar fi căpătat poate dacă n‑ar fi fost stinghere. Cand le‑am scos din zăcămantul cărtilor mele si le‑am adăugat altele noi, am văzut că intregul se asază de la sine sub opt teme mari – actualele capitole ale acestei cărti. Atunci am hotărat să le public.“ - Gabriel Liiceanu
