În Italia anilor 2000, pe fundalul unei societăți care scoate repede și vizibil la iveală disparitățile sociale, adolescenta Gaia trăiește într-o căutare agresivă a oricărei forme de echilibru, găsindu-și adesea refugiul lângă lacul Bracciano, care înghite totul – oameni, statui, visuri. Dominată și supravegheată de o mamă acaparatoare, Antonia, care s-a sacrificat pentru a-și menține familia în siguranță și pe linia de plutire, Gaia își caută vocea și-și revendică independența. Scenariul sărăciei naște violențe nebănuite, Gaia însăși având în ea o mânie înăbușită care, atunci când izbucnește, frizează până și crima. Violența – la început măruntă, luând chipul răutăților copilăriei, apoi, pe măsură ce Gaia crește, tot mai puternică și mai crudă – devine singura cale de evadare dintr-o lume care nu-i acordă fetei nici o șansă. Dinapoia agresivității fruste, a precipitării vieții, reflectate excepțional în scrisul Giuliei Caminito, se întrevăd fărâme de umanitate: nevoia de iubire, loialitatea, adevărul.
GIULIA CAMINITO s-a născut la Roma în 1988 unde a studiat filozofia politică. În prezent trăiește la Roma și lucrează în industria editorială. Începând cu 2016, anul care a marcat lansarea sa în arena prozei italiene contemporane, tânăra scriitoare a publicat, de-a lungul următorilor cinci ani, un volum de povestiri, Guardavamo gli altri ballare il tango (2017), și trei romane care au primit prestigioase premii literare: La Grande A (2016), recompensat cu premiile Bagutta și Berto pentru debut, precum și Premiul Brancati pentru tinere talente, apoi, în 2019, Un giorno verrà, care a primit Premiul Fiesole pentru autori sub 40 de ani. Cel mai recent roman al ei, Apa lacului nu e niciodată dulce (L’acqua del lago non è mai dolce, 2021; Humanitas Fiction, 2023), ajunge finalist la Premiul Strega și câștigă, în 2021, Premiul Strega Off și prestigiosul Premiu Campiello. Romanul este tradus în 22 de țări.
