Văd modele proaste – pe stradă, la TV, pe retelele de socializare: o lume in derivă prinsă in jocul cuplului-reclamă, al iubirii floare-la-ureche, fru-fru, in care totul e bine si frumos. Al sfaturilor experte despre cuplu, al truismelor si sloganurilor goale: e important să comunicăm, iubirea adevărată vine de la sine etc. Văd parteneri care vor să primească, dar nu sunt dispusi să dea. Suferinzi in relatii toxice sau, la polul opus, suferinzi pentru că nu există cineva suficient de bun pentru ei. Văd mult eu. Parcă niciodată n-am fost mai liberi să fim singuri. Am scris dorind să explic că viata in doi – oricat de nebănuite ar fi căile ei – are un alfabet. Trebuie să urmeze o igienă elementară. Să aibă repere si limite sănătoase. Există etape, fiecare cu farmecul si miza ei. Ca o relaţie de cuplu să functioneze, alfabetul ei trebuie invătat. Copiii voştri incă nu stiu, poate, să scrie şi să citească, sau nu au capacitatea să inteleagă incă, dar, inevitabil, modelul vostru de viată de cuplu, de iubire le va rămane intipărit in minte şi in suflet pentru tot restul vietii.
