Pentru cei mai mulţi dintre romani, Tezaurul inseamnă aurul Băncii Naţionale a Romaniei. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate in Rusia in 1916 şi 1917. Romanii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele mănăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, in fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii romane, incepand cu secolul al XVI-lea. Incercaţi să ii povestiţi unui rus rezonabil, fără să vă infierbantaţi, istoria Tezaurului romanesc. Veţi trece, exasperaţi, de la problema simplă a unei datorii neplătite, creanţă transmisă din generaţie in generaţie, pană la Basarabia, războiul de pe Frontul de Est, instalarea comunismului in Romania sau scutul de la Deveselu. Pentru noi, chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat ruşilor toată avuţia noastră, spre păstrare, cu acte in regulă. De 100 de ani le-o cerem inapoi. Pentru romani, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la imbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, imbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire.
