Eseuri de duminica - Constantin Noica | Editura Humanitas

33 de eseuri „duminicale“ agreabile și ușor de citit, trecând cu grație de la subiecte banale, aproape frivole, la teme grave sau dificile; de la o celebră reclamă de șampanie – la extazul religios. 33 de texte scrise, majoritatea, în anii ’38–’40 și adresate de Noica publicului larg: cu speranța secretă că-l va atrage, în ziua duminicii, de partea filozofiei. CONSTANTIN NOICA (Vitănești-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987).

A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureștean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie din București (1928-1931), absolvită cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei și membru al Asociației „Criterion“ (1932-1934).

După efectuarea unor studii de specializare în Franța (1938-1939), și-a susținut în București doctoratul în filozofie cu teza Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru și M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943).

A avut domiciliu forțat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) și a fost deținut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniș, fiind înmormântat la schitul din apropiere. Cărți originale, enumerate în ordinea apariției primei ediții: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant (1936), De caelo.

Încercare în jurul cunoașterii și individului (1937), Viața și filozofia lui René Descartes (1937), Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou (1940), Două introduceri și o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G. W. F.

Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci și șapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni și lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creație și frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii românești (1975), Despărțirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al ființei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii.

Șase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“) (1980), Devenirea întru ființă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiționale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru ființă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugați­-vă pentru fratele Alexandru (1990).