In Traditia patristică a Bisericii vedem că omul are de parcurs trei nasteri. Cea dintai este cea biologică, cand este zămislit in pantecele mamei sale, iar in continuare are loc nasterea si, astfel, venirea lui pe această lume. Cea de‑a doua nastere este asa‑numita nastere din nou, care se săvarseste prin Taina Sfantului Botez, cand iese din sfanta colimvitră, pe care o putem numi pantecele Bisericii. Cea de‑a treia nastere este iesirea omului din lumea aceasta si intrarea lui in cealaltă viată, in Impărătia lui Dumnezeu – de aceea si in cazul sfintilor prăznuim cu multă strălucire ziua in care au adormit drept zi a nasterii lor.
Dacă omul, după nasterea cea dintai, nu trece prin nasterea cea de‑a doua, prin nasterea din nou, si nu primeste Duhul Sfant, nu este om deplin. Dacă se botează, dar nu se nevoieste, exersandu‑si propria libertate cu impreună‑lucrarea lui Dumnezeu, si nu trece si prin cea de‑a treia nastere, atunci, in realitate, scopul existentei sale – urcusul de la chip la asemănare – se zădărniceste.
Intreaga slujire pastorală a Bisericii tinteste la strămutarea noastră din pantecele mamei in pantecele Bisericii (colimvitra), iar apoi la dobandirea ochilor duhovnicesti pentru a vedea Lumina Dumnezeirii lui Hristos, care este Impărătia lui Dumnezeu, spre a ne indrepta si a dăntui in jurul Luminii celei in trei Sori.
