"Autorul pare să aibă psihologia unui copil care nu vrea să crească, precum Peter Pan sau Huckleberry Finn. El işi asumă dubla condiţie, contradictorie, a eroilor de basm care refuză să accepte că aparţin lumii basmului (deci unei pseudo-realităţi) şi percep totuşi realul drept ficţiune.” (Dan Culcer, 1995). Cuprins
Inventivitatea rafinată a ilustraţiei Cristianei Radu incarcă simbolismul formelor cu nostalgia pierdutei unităţi dintre fantezie şi gandire, uneori in manieră naiv-sentimentală, alteori cu accente suprarealiste. Aceasta face ca ilustraţia cărţii să ne ofere o viziune de o neobişnuită sensibilitate plastică şi forţă de emanaţie spirituală, in deplin acord cu intenţiile autorului: "Poate că unul din marile rosturi ale scriitorului – ale oricărui artist – este de a privi cu ochii limpezi, puri, in jur, pentru a descoperi din nou adevărurile banale, ignorate, risipite şi pierdute mereu, pe care trebuie să le afle, mai devreme sau mai tarziu, fiecare generaţie…” (Iordan Chimet, 1979). Descoperirea Oraşului, simbol al idealului revelat deopotrivă prin limbajul verbal şi prin cel vizual, e marea răsplată spirituală a desprinderii de realitatea imediată şi a explorării misterului lumilor noastre lăuntrice. Ea face ca, in străfundurile nealterate ale propriei sensibilităţi, să ne redescoperim inocenţa primară, ingenuitatea edenică de la inceputurile fiinţei, un tăram al făgăduinţei pe care fiecare dintre noi il poartă in sine, ca o promisiune a tinereţii fără bătraneţe şi a vieţii fără de moarte. Ilustraţia cărţii ne ajută să descoperim uşa secretă a universului varstei infantile, deschizand o poartă secretă care duce Dincolo. Pentru a ne orienta şi regăsi in meandrele acestui topos imaginar compensativ, Cristiana Radu ne dăruieşte o busolă imagistică foarte sensibilă la jocul tonalităţilor, al ambianţelor care susţin fantasticul hibrid al romanului: "Nu mai are loc coliziunea celor două planuri opuse, se anulează caracterul insurgent al irealului, al cărui prim scop era scurtcircuitarea universului logic. Basmul spulberă agresivitatea iniţială a celor două lumi şi realizează nu numai o coexistenţă, dar chiar o fuziune paradoxală: miraculosul devine firesc, firescul devine mira¬culos. Şi lumea mea dunăreană a descins in basm – cadrul cel mai generos care ii putea fi oferit, fără să mai existe ispita vreunei alte alternative.” (Iordan Chimet, 1979).
